Appianus (greacă: Appianos) din Alexandria (aprox. 95-165 d.Hr.) a fost un istoric roman de origine greacă. Nu se cunosc foarte multe detalii despre viața acestuia. Se știe că a devenit cetățean roman de rang ecvestru după anul 116 p. Chr și a ocupat funcțiile de procurator în provincia romană Egipt și pe cea de advocatus fisci la Roma. Principala sa lucrare care s-a mai păstrat în prezent a fost „Romaika” sau Istoria romană, lucrare scrisă în limba greacă între 147 și 163 p.Chr și formată din 24 de cărți, păstrate astăzi doar fragmentar. Istoria lui Appian tratează istoria cuceririlor romane începând de la perioada regilor Romei și până la începutul perioadei imperiale. Cărțile 1-12 s-au păstrat fragmentar și tratau perioada regilor Romei, războaiele italice, războaiele cu samniții, războaiele cu galii, cucerirea Siciliei, războaiele din Hispania, războaiele cu numidieni, războaiele cu regatul Macedoniei, războaiele cu ilirii, războaiele din Siria, războaiele cu Mithridate. Cărțile 13 – 17 s-au păstrat aproape integral și prezentau istoria Romei între perioada fraților Gracchi și finalul Republicii, fiind cunoscute și sub titlul de Războaiele civile.
Lucrarea de față cuprinde secțiunea numită „Războaiele civile” tradusă în anul 1957 de membrii catedrei de filologie clasică din cadrul Universtității din București. Textul cuprinde doar traducerea în limba română cu note critice și studiul introductiv cu privire la viața și opera lui Appianus.
