„Între relativ numeroșii compozitori est-europeni care s-au „inspirat din muzica tradițională a patriei lor" (noțiunea este atât de uzată azi, încât nu mai poate fi enunțată decât între ghilimele ... cu toate că ea continuă să reprezinte o realitate), propunând apoi sinteze originale, relativ puțini sunt cei ce s-au ocupat sistematic cu cercetarea științifică a acestei muzici. Între ei, Bela Bartok rămâne un model, atât din punct de vedere al rigorii știintifice cât și din cel al perspectivei culturale, care îl situează cu mult deasupra provincialismului obișnuit în asemenea cazuri. În cadrul Institutului de Folclor din București (ICED, actualmente Institutul „Constantin Brăiloiu"), alături de compozitori mai ales de muzică corală, s-ar putea cita după 1945 în mod special numele lui Sabin Drăgoi, Pascal Bentoiu, Liviu Glodeanu (cu care am intrat în același timp la Institut, dar am lucrat împreună numai câteva luni, eu ramânând acolo două decenii), apoi Cornelia Tăutu, Ulpiu Vlad și Nicolae Teodoreanu. Fiecare a avut stilul său specific, contribuția sa, interesele sale, soarta sa.”