„Semnalarea vestigiilor arheologice de la Orheiul Vechi în perioada interbelică nu a fost de natură să suscite un interes imediat în rândul lumii cărturărești, astfel că cercetări metodice de amploare au fost întreprinse de-abia în anii de după cea de-a doua mare conflagrație mondială. Chiar dacă nivelul pregătirii profesionale a celor cărora le-a revenit conducerea lucrărilor în faza lor incipientă nu s-a situat la parametrii adecvați, monumentele descoperite au putut fi încadrate relativ corect din punct de vedere cronologic și cultural, bogăția, eterogenitatea și caracterul lor deosebit atrăgând atenția particulară a specialiștilor, ceea ce a motivat continuarea săpăturilor sub coordonarea mai multor echipe de arheologi. Acestea s-au preocupat de publicarea la un nivel superior a rezultatelor investigațiilor, în acest sens beneficiind și de implicarea eficientă a arhitecților, numismaților, antropologilor, istoricilor de artă etc., ceea ce a mărit sensibil cota de interes pentru obiectivul în discuție.”