„Preluând și parafrazând ușor scrierile oamenilor de spirit ai Umanismului și Renașterii, în care întreaga perioadă de început a Evului Mediu este cufundată în „obscuritas", Harald Zimmermann avea să își intituleze monumentala sa carte privind relația dintre sacerdoțiu și imperiu în secolul al X-lea; Veacul Întunecat ... Pentru a parafraza la rându-mi, de data aceasta pe Barbara Tuchmann, aș
putea spune „Acel urgisit secol X'', acea vreme în care Europa a cunoscut profunde transformări mentale, spirituale și materiale, când neamuri venite din afara lumii cunoscute amenință ordinea abia
și cu greu impusă tocmai de cei ce distruseseră cu câteva secole în urmă structurile social politice ale
lumii antice greco-romane, reușind să regrupeze potențialul vechiului continent într-o nouă unitate,
concentrată în jurul bisericii și a dogmei creștine. Tocmai acest nou mod de viață pare acum
amenințat, când dinspre stepele Nord-Pontice, în Bazinul Carpatic se revarsă maghiarii păgâni,
înspăimântători călăreți și luptători neînfricați, cei ce vor face ca în bisericile creștine să se înălțe
orația „a furuore hungarorum libera nos o Domine" și care vor remodela structurile și relațiile de
dominație, redesenând harta politică a Europei Centrale și de Sud-Est în fulminanta lor ascensiune de
la „Gens detestana" la „Gens ad fidem Christi conversa", de la năvălitori prădalnici la regalitate
apostolică.”