Vitae Pontificum, cunoscută sub titlul complet Historia de vitis Pontificum Romanorum, este o lucrare biografică și istorică redactată de Bartolomeo Platina, bibliotecarul Vaticanului, finalizată în 1474 și publicată la Veneția în 1479. Ea cuprinde viețile papilor „de la dn Iesu Christo la Paulum II Venetum popam” și reprezintă primul manual sistematic al istoriei papalității. Deși Platina a urmărit o cercetare critică, el a evitat analiza detaliată și a introdus accente puternic părtinitoare, mai ales în descrierea dușmanilor săi, pe care îi portretizează ca fiind cruzi și ostili științei, influențând astfel percepția istorică timp de secole. Manuscrisul a fost oferit Papei Sixt al IV-lea la sfârșitul anului 1474 sau începutul lui 1475 și se păstrează încă în Biblioteca Apostolică Vaticană, acceptarea sa fiind probabil surprinzătoare, întrucât papa nu cunoștea integral conținutul, ci doar fragmentele ce subliniau demnitatea preoțească. Lucrarea a fost ulterior continuată de Onuphrius Panvinius până la Pius al V-lea și de Antonio Ciccarella până la Clement al VIII-lea, consolidând tradiția istoriografică a vieților papilor.
Bartolomeo Sacchi, cunoscut sub numele de il Platina după localitatea natală Piadena, s-a născut în 1421, lângă Cremona. În tinerețe a servit ca soldat în armatele condottierilor Francesco I Sforza și Francesco Piccinino, iar mai târziu a devenit tutore pentru fiii lui Ludovico III Gonzaga din Mantua. În 1457 a mers la Florența pentru a studia greaca sub îndrumarea filosofului bizantin Ioan Argyropulos, unde a intrat în cercurile umaniste și a legat prietenii cu Cosimo de’ Medici și cardinalul Bessarion.
În 1462 a ajuns la Roma în suita cardinalului Francesco Gonzaga și, în 1464, a cumpărat un post de scriitor papal sub Pius II. După moartea acestuia, noul papă Paul II a revocat reformele și l-a îndepărtat din funcție, ceea ce a dus la conflicte și la prima sa întemnițare în Castel Sant’Angelo. În 1468, Platina a fost din nou închis și torturat, fiind acuzat împreună cu membrii Academiei Romane de conspirație împotriva papei, acuzații care nu au fost dovedite.
Situația sa s-a schimbat odată cu alegerea lui Sixtus IV, un papă favorabil umanismului, care l-a numit în 1475 primul bibliotecar al Vaticanului, cu un salariu anual și reședință oficială. Platina a redactat atunci Vitae Pontificum, o istorie a vieților papilor, lucrare părtinitoare împotriva lui Paul II, dar considerată primul manual sistematic al istoriei papalității. Manuscrisul a fost oferit papei Sixtus IV în 1474–1475 și se păstrează în Biblioteca Apostolică Vaticană.
Pe lângă această operă majoră, Platina a scris numeroase tratate umaniste și istorice, între care Historia urbis Mantuae, De principe, De vera nobilitate și De optimo cive. În 1463, în timpul șederii la cardinalul Ludovico Trevisan, l-a cunoscut pe celebrul bucătar Maestro Martino din Como, iar din colaborarea lor a rezultat De honesta voluptate et valetudine, considerată prima carte de bucate tipărită, publicată în 1474 și răspândită în întreaga Europă.
Platina a rămas o figură complexă a Renașterii italiene: soldat, umanist, istoric și gastronom, marcat de conflictele cu autoritatea papală, dar consacrat prin contribuția sa la cultura scrisă și prin rolul de întemeietor al Bibliotecii Vaticanului. A murit la Roma pe 21 septembrie 1481, lăsând o moștenire ce îmbină erudiția clasică, spiritul critic și pasiunea pentru artă și viața rafinată.
Incunabulul de față este o ediție tipărită de Johann von Köln și Johann Manthem la Veneția în 1479. Johann von Köln (Joannes de Colonia), născut în prima jumătate a secolului al XV-lea la Köln și decedat la Veneția în 1480, a fost tipograf, editor și librar. Din 1471 a activat la Veneția, unde s-a afirmat ca unul dintre pionierii tiparului european. După o primă asociere cu Wendelin von Speyer, în 1474 a fondat o companie împreună cu Johann Manthen din Gerresheim, dezvoltând un program editorial orientat spre lucrări academice – în special juridice, teologice și filosofice – și folosind atât fonturi gotice și grecești, cât și Antiqua. În 1474 s-a căsătorit cu Paula, văduva tipografului Johann von Speyer, iar în 1480 a încheiat un parteneriat de cinci ani cu Nicolaus Jenson și alți negustori, consolidând poziția Veneției ca centru tipografic. Deși a murit la scurt timp după semnarea contractului, între 1 iunie și 22 septembrie 1480, Johann von Köln rămâne un reprezentant tipic al antreprenoriatului capitalist timpuriu, care a exploatat cu îndrăzneală oportunitățile oferite de tipărire și a contribuit decisiv la reputația Veneției în istoria tipografiei. (Bibliografie: Elena Maria Schatz, Robertina Stoica, Catalogul colectiv al incunabulelor din România, 2007, p. 180, 231, 371, sursă web: https://biblioteca-digitala.ro/?volum=4488-catalogul-colectiv-al-incunabulelor-din-romania--2007)
