„Studii istroromâne” de Sextil Pușcariu este o lucrare fundamentală dedicată cercetării dialectului istroromân, publicată în trei volume între 1906 și 1929, în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici și A. Byhan. Primul volum a apărut în Analele Academiei Române (1906), iar volumele II și III au fost publicate la Editura Cultura Națională (1926, respectiv 1929). Autorul subliniază încă din prefață scopul întregii serii: „Lucrarea întreagă se împarte în patru părți, cari vor apărea pe rând”, indicând caracterul sistematic și ambițios al proiectului.
Volumul I conține Textele dialectale culese de A. Belulovici și reprezintă baza empirică a întregii cercetări. Pușcariu explică faptul că a început seria „cu publicarea Textelor, pe cari se întemeiază studiile următoare”. Textele includ basme, snoave, povestiri populare, descrieri de obiceiuri și elemente de folclor, precum și o scurtă statistică a satului Susnievița (1905). Ele sunt însoțite de o transcriere fonetică riguroasă și de o traducere menită să faciliteze comparația cu dacoromâna. Autorul subliniază valoarea lor educativă și etnografică: „Istroromânii le povestesc cu predilecție copiilor lor, căci în ele se preamărește istețimea”. Volumul stabilește astfel corpusul lingvistic necesar analizelor ulterioare.
Volumul II (1926) cuprinde Introducerea, Gramatica dialectului istroromân și Caracterizarea dialectului. În prefață, Pușcariu explică geneza volumului, redactat în mare parte în timpul Primului Război Mondial, când „singura lucrare științifică de care mă puteam apuca… era prelucrarea filologică a textelor”. Gramatica este amplă și sistematică: fonologie, morfologie, derivațiune, lexicologie și sintaxă, completate prin metoda comparativă cu dacoromâna. Introducerea tratează istoria și etnografia istroromânilor, iar partea finală analizează locul dialectului în ansamblul limbii române. Volumul se bazează pe un vast material, inclusiv manuscrise și liste de cuvinte culese de Bartoli, ceea ce îi conferă o perspectivă colectivă, nu doar individuală, asupra graiului.
Volumul III (1929) este dedicat Bibliografiei critice, Listelor lui Bartoli, textelor inedite, notelor și glosarelor. Pușcariu justifică amploarea bibliografiei prin situația critică a dialectului: „Dialectul istroromân e pe cale de a se stinge. Aceasta justifică îndeajuns întinderea acestei Bibliografii critice”. Volumul analizează riguros toate lucrările anterioare despre istroromână, corectează erori, reproduce texte rare și publică materiale needitate anterior. „Listele lui Bartoli” constituie secțiunea cea mai valoroasă, oferind o imagine detaliată a distribuției lexicului în satele istroromâne. Volumul pregătește terenul pentru viitorul Glosar (vol. IV, nepublicat în documentul prezent).
„Studii istroromâne” reprezintă cea mai amplă și mai riguroasă cercetare dedicată vreodată dialectului istroromân, un idiom aflat în pericol de dispariție. Lucrarea este esențială pentru lingvistică romanică, dialectologie, etnografie și istoria limbii române. Ea oferă corpusul primar, descrierea gramaticală completă, analiza istorică și bibliografia critică necesare oricărei cercetări ulterioare. Prin metoda comparativă și prin documentarea minuțioasă, Pușcariu fixează definitiv locul istroromânei în familia dialectelor românești și salvează un patrimoniu cultural unic.
