Lucrarea Grigore Antipa, Pescăriile României (Conferință la Radio‑București, 29 martie 1939, cu o precuvântare), publicată la Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului în 1939, este o broșură de sinteză cu caracter științific‑economic, derivată dintr-o conferință radiofonică și însoțită de o amplă precuvântare. Tema generală este prezentarea pescăriilor României ca avuție naturală majoră, analizată în contextul economiei naționale și al transformărilor legislative și administrative ale anilor ’30. Antipa reia, actualizează și extinde ideile formulate anterior despre „reaua stare” a pescăriilor și despre necesitatea „unui plan sistematic de lucrări de ameliorare” pentru valorificarea fondului piscicol al țării, subliniind că această resursă rămâne „o mare avuție naturală… aflată în mare parte în stare latentă”. Structura lucrării se organizează în două planuri: precuvântarea amplă, care reconstituie contextul economic și politic al temei, și conferința propriu‑zisă, care prezintă starea pescăriilor, cauzele degradării lor și direcțiile de dezvoltare. În prima parte, autorul evocă ciclurile anterioare de conferințe, situația avuțiilor naționale și evoluția legislației („s’a votat o lege a comercializării avuțiilor publice… s’a înființat o serie de Regii autonome”). Partea centrală descrie bazele naturale ale productivității piscicole — suprafața apelor, bogăția nutritivă, regiunile inundabile, lacurile litorale — și degradările produse prin „îndiguiri nechibzuite”, „pescuit vandalic”, colmatarea canalelor și poluarea industrială. Ultima secțiune prezintă lucrările de ameliorare deja realizate (canalele Regele Carol I, Elisabeta, Ferdinand, Voievodul Mihai etc.), rezultatele lor statistice spectaculoase („producția s’a urcat… de 64 ori”), precum și direcțiile viitoare: motorizarea pescuitului maritim, dezvoltarea cercetării bio‑oceanografice și organizarea unei școli de pescari. Importanța lucrării rezidă în caracterul ei programatic și în rolul de avertisment științific adresat statului și opiniei publice. Antipa demonstrează, prin date concrete și exemple istorice, că pescăriile pot deveni „o ramură de vastă activitate națională”, comparabilă cu agricultura și silvicultura, dacă sunt aplicate măsuri coerente de ameliorare, protecție și exploatare rațională. Textul fixează un model de gândire integrată — științifică, economică și socială — asupra resurselor naturale, oferind atât o critică a erorilor administrative („vandalism în stil mare”), cât și o viziune modernă asupra valorificării durabile a apelor României.