Volumul analizează dezvoltarea învățământului primar în București, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe baza reformelor inițiate după Legea instrucțiunii publice din 1864 și a unui studiu monografic care evidențiază atât progresele, cât și dificultățile sistemului educațional. Este analizat modul în care aceste reforme au influențat organizarea școlilor și extinderea rețelei de instituții de învățământ. Cartea evidențiază, totodată, rolul educației primare în procesul de modernizare a societății românești și în consolidarea sistemului educațional modern. Bucureștiul este prezentat ca principal centru educațional al țării, unde au avut loc experimente didactice, inițiative de reformă și soluții pentru îmbunătățirea calității învățământului. Prin comparații cu alte regiuni și state europene, lucrarea arată că această perioadă a fost marcată de implicarea tot mai mare a statului în educație și de eforturile de a adapta principiile reformelor la realitățile sociale și materiale ale epocii.