Operele Principelui Demetriu Cantemiru, editate de Societatea Academică Română, reprezintă prima ediție critică amplă a scrierilor cantemiriene, publicată între 1872 și începutul secolului XX, în opt volume, la Tipografia Curții și apoi la Tipografia Academiei Române. Proiectul urmărește să reunească operele istorice, politice, filosofice, geografice și literare ale lui Cantemir, în original (latin, român, greacă) și în traducere, pe baza manuscriselor păstrate în special la Sankt Petersburg și Moscova, oferind texte însoțite de prefețe, note, facsimile și hărți, „typarite de Societatea Academica Romana”.
Primul volum cuprinde textul latin al Descriptio Moldaviae (Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae), editat de Alexandru Papiu Ilarian, după manuscrisul din „Museo Asiatico Academiae Imp. Scient. Petropol.”, împreună cu harta Moldovei și un facsimil. Volumul este structurat în trei părți – geografică, politică și ecleziastico-literară – și urmează cu fidelitate structura originală: „Pars Prima Geographica… Pars Secunda Politica… Pars Tertia, De Statu Ecclesiastico Et Literario Moldaviae”.
Volumul al doilea oferă traducerea românească a Descriptio Moldaviae, realizată după textul latin original, tot sub îngrijirea lui Papiu Ilarian, și publicată la București în 1875. Ediția reproduce structura și capitulația originalului, însoțind textul cu harta geografică și cu un facsimil, și reia, în prefață, istoria manuscrisului și a traducerilor anterioare („Scrisoarea Moldovei”, 1825; edițiile Negruzzi și Boldur-Lățescu).
Descriptio Moldaviae / Descrierea Moldovei este o lucrare enciclopedică, redactată în latină între 1714–1716, la cererea Academiei din Berlin, ca „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”. Tema este prezentarea integrală a Moldovei – geografie, organizare politică, societate, limbă, religie, obiceiuri – într-o perspectivă istorică și comparativă. Structura în trei părți (geografică, politică, ecleziastico-literară) acoperă: împărțirea în ținuturi și târguri, munți, ape, câmpii și păduri; forma de guvernământ, alegerea și mazilirea domnilor, dregătoriile, oastea, veniturile și tributul; religia, ierarhia bisericească, mănăstirile, limba și „litterele Moldoveniloru”. Cantemir folosește atât observația directă, cât și izvoare istorice și juridice, documente de cancelarie, tradiții orale și analogii erudite, oferind „cea mai prețioasă” descriere a societății și statului feudal moldovenesc datorată unui român.
Al treilea volum cuprinde traducerea românească a lucrării istorice Incrementa atque decrementa aulae othomanicae, sub titlul Istoria imperiului otoman. Creșterea și scăderea lui, tradusă de dr. Iosif Hodoșiu și publicată în 1876. Volumul este însoțit de note „forte instructive” și urmărește, în ordinea domniilor, evoluția politică și militară a Imperiului Otoman.
Istoria creșterii și descreșterii imperiului otoman are ca temă evoluția dinamică a puterii otomane, de la întemeiere până la începutul secolului al XVIII-lea, structurată pe domnii și faze: „creșterea” (expansiunea militară, organizarea statului, apogeul) și „descreșterea” (crize interne, pierderi teritoriale, declinul disciplinei și al administrației). Conținutul îmbină narațiunea cronologică cu analize politico-militare și portrete de sultani, viziri și generali. Sursele sunt cronici otomane, documente oficiale, tradiții orientale, dar și experiența directă a lui Cantemir ca aliat al lui Petru cel Mare și cunoscător al limbii turce; opera a fost redactată în latină la începutul secolului al XVIII-lea și circulă timpuriu în mediile erudite europene.
Volumul al cincilea reunește două scrieri românești: Evenimentele Cantacuzinilor și Brâncovenilor și Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, editate de Gheorghe Sion, cu o amplă prefață critică și cu un glossar. Ediția se bazează pe traduceri și pe tradiția manuscrisă, integrând textul în seria „Operelor Principelui Demetriu Cantemiru”.
Evenimentele Cantacuzinilor și Brâncovenilor este o scriere istorică și polemică, în 64 de paragrafe, despre „stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor”, redactată în contextul rivalităților politice muntene și al receptării elogioase a lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor în Revoluțiile Valahiei ale lui Del Chiaro. Tema este „dreapta răzbunare a lui Dumnezeu” asupra acestor familii; structura este tripartită (revoluțiile și căderea Brâncovenilor, „ponturi de învinuiri” trimise la Poartă, soarta lui Ștefan Cantacuzino). Conținutul combină relatarea faptelor, pamfletul moralizator și polemica anti-cantacuzină, folosind ca surse memoria personală, documente politice, tradiții de curte și, implicit, replica la Del Chiaro; textul a fost redactat probabil între 1719–1721. Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea (Iași, 1698) este prima operă originală românească de gândire religioasă și morală, structurată în trei părți: dialogul între Lume și Înțelept (trup și suflet), culegerea de citate biblice și patristice care întăresc acuzațiile împotriva lumii, și „pacea” dintre lume și înțelept, adică o chivernisire creștină a vieții în lume. Tema este conflictul dintre viața spirituală și condiția biologică, dintre ascetism și trăirea în lume; Cantemir propune nu fuga din lume, ci stăpânirea patimilor în interiorul ei. Sursele sunt Scriptura, literatura ascetică bizantină (în special Dioptra lui Filip Solitarul), tradiția patristică și reflecția personală a autorului tânăr.
Volumul al șaselea, editat de Grigore Tocilescu, cuprinde Istoria ieroglifică în original românesc (cu litere chirilice, transcrisă în alfabet latin), împreună cu două texte latine: Compendiolum universae logices institutionis și Encomium in J. B. Van Helmont, precum și facsimile și stampe desenate de Cantemir. Ediția se întemeiază pe manuscrisele autografe din Moscova și Lavra Sf. Sergiu.
Istoria ieroglifică este o scriere alegorică și politică, redactată la Constantinopol între 1703–1705, care transfigurează conflictul dintre Cantemiri și Brâncoveanu–Racoviță într-o „istorie” a luptelor dintre păsări, fiare și pești. Tema este lupta pentru domnie și intrigile boierești, dar și critica moravurilor politice și a corupției otomane. Structura este împărțită în „doasprădzece părți” și „cu 760 de sentenții frumos împodobită”, precedată de „Izvoditoriul cititoriului” și urmată de „Scara a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare”, care dezvăluie identitatea personajelor („Inorogul”, „Struțocămila”, „Corbul” etc.). Conținutul îmbină narațiunea barocă, discursurile retorice, descrierile exotice, proverbele și basmul popular, într-o construcție densă, „luxuriant ornamentată”, dar încărcată de fapte istorice și idei politico-sociale. Sursele sunt experiența directă a autorului, cronici, tradiții orale, literatura orientală și retorica clasică.
Volumul al șaptelea conține Vita Constantini Cantemyrii, cognomento senis, Moldaviae Principis, în latină, și Collectanea Orientalia, publicate după manuscrisele din Biblioteca Muzeului din Sankt Petersburg, sub îngrijirea lui Grigore Tocilescu. Volumul este completat de note, introduceri și facsimile.
Vita Constantini Cantemyrii este biografia tatălui autorului, Constantin Cantemir, „cognomento senis”, domn al Moldovei, redactată în latină între 1716–1718. Tema este viața unui domn „de jos ridicat”, de la originea familiei și aventurile militare, la cariera boierească și domnia propriu-zisă, până la moarte. Structura urmează modelul biografiei umaniste: genealogie, formare, fapte militare, guvernare, caracter moral. Conținutul îmbină narațiunea istorică, portretul moral și reflecția politică. Sursele sunt memoria familială, documente de cancelarie, tradiții boierești și observația directă. Collectanea Orientalia (1722–1723) este o culegere de texte de investigație arheologică și geografică asupra zidului caucazian atribuit lui Alexandru Macedon, a vestigiilor persane din zona caspică și a hărților regiunii. Tema este descrierea și interpretarea vestigiilor orientale; structura este fragmentară, în „collectanea”; conținutul combină observația de teren, erudiția clasică și surse orientale (cronici persane, tradiții locale).
Volumul al optulea publică Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, după manuscrisul original al autorului păstrat în Arhivele Principale din Moscova, cu un portret și două facsimile, sub îngrijirea lui Grigore Tocilescu, la Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, în 1901. Ediția marchează încheierea marii serii cantemiriene.
Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, „întâi pre limba lătiniască izvodit, iară acmu pre limba româniască scos”, este ultima mare operă a lui Cantemir, redactată între 1719–1722. Tema este originea și continuitatea românilor, de la cucerirea Daciei de către Traian până la întemeierea Țării Românești și a Moldovei. Structura cuprinde Prolegomene (despre daci, romani, critică a istoricilor străini) și Tomul I al istoriei propriu-zise, organizat cronologic. Conținutul susține romanitatea exclusivă a românilor (dacii fiind considerați exterminați), discută „canoanele” metodei istorice și practică o critică atentă a izvoarelor. Sursele sunt peste 150 de lucrări latine, grecești, polone și ruse, precum și cronici românești, toate inventariate într-o amplă listă bibliografică; Hronicul va influența decisiv Școala Ardeleană.
Importanța acestei publicații rezidă în faptul că fixează, pentru prima dată, corpusul major al operelor lui Dimitrie Cantemir în ediții academice, cu texte verificate pe manuscrise, cu aparatul critic necesar și cu traduceri de referință. Seria oferă acces la scrieri fundamentale pentru istoria politică, culturală și intelectuală a spațiului românesc – de la Descriptio Moldaviae și Istoria ieroglifică, la Hronicul vechimei – și așază definitiv pe Cantemir în canonul european al savanților umaniști, făcând vizibilă complexitatea operei sale istorice, filosofice, geografice și literare.
