Lucrarea „Sinonimia. Teorie și practică” de Narcisa Forăscu (București, Editura Universității din București, 2007) abordează tema sinonimiei ca fenomen semantic fundamental al limbii, propunând o sinteză a cercetărilor teoretice și metodologice din domeniul semanticii lexicale. Autoarea își propune să clarifice conceptul de sinonimie și să ofere un model riguros de analiză, evidențiind complexitatea relațiilor de sens dintre unitățile lexicale și rolul acestora în organizarea vocabularului limbii române.
Lucrarea este structurată în mai multe părți distincte, așa cum reiese din cuprins (p. 7): o primă parte dedicată reperelor teoretice (definirea sinonimiei, condițiile și tipurile acesteia, raportul cu alte relații semantice), urmată de o secțiune metodologică privind constituirea corpusului și definirea termenilor, apoi o parte amplă consacrată analizei sinonimiei prin metode semice, contextuale și stilistice, și, în final, capitole cu observații teoretice suplimentare (distanța semantică și contextuală, sinonimia în dicționar, efecte stilistice) . Ideea centrală a lucrării este că sinonimia nu reprezintă o identitate perfectă de sens, ci o relație complexă de echivalență aproximativă, care trebuie analizată riguros prin metode lingvistice moderne și validată pe un material concret bogat.
Importanța lucrării constă în contribuția sa majoră la clarificarea și sistematizarea fenomenului sinonimiei în lingvistica românească, oferind atât un cadru teoretic coerent, cât și un model metodologic de analiză aplicabil. Prin îmbinarea teoriei cu analiza detaliată a unui corpus extins, cartea depășește abordările fragmentare anterioare și evidențiază rolul sinonimiei în structurarea vocabularului și în funcționarea limbajului. De asemenea, lucrarea are valoare practică pentru domenii precum lexicografia, stilistica și predarea limbii, contribuind la o mai bună înțelegere a nuanțelor semantice și a utilizării corecte a cuvintelor.
