Candid Stoica actor cunoscut și apreciat pentru știința portretistică a compozițiilor sale și-a dat la iveală în ultimii ani și condeiul literar. A publicat câteva proze scurte încărcate de observație caracteriologică suculentă pusă în priza ironiei și uneori de un umor situațional de foarte bună calitate a privirii critice. Odată apetitul literar descoperit omul de teatru din el nu putea ocoli, firește, ispita de a putea deveni și dramaturg…Cele șase piese pe care le-a publicat până acum, Candid Stoica, folosind generic titlul unei celebre piese a lui Pirandelo (schimbând doar un cuvânt) „curg” în albia acestei autenticități a dozajului compozițional, în ciuda faptului că în cazul său, nu avem de a face cu un teatru de imaginație ci cu un teatru sau o dramaturgie - document Nu doar faptele din texte țin de document ci, în foarte bună măsură, chiar replicile personajelor. Slalomul pe care și-l propune dramaturgul printre aceste fapte și replici care au aparținut realmente unor personaje reale e, însă, unul ce compozițional dovedește știința dramaturgică a unei reînvieri scenice închegate artistic ca „poveste” fără adiționări inutile ale unui fond documentar ce aparține unui trecut istoricește trăit. Cele șase piese de teatru (Mircea Șeptilici sau Ultimele două ore din viața unui artist, Dosarul Curvelor sau Paula și Teodor, Prologul sau o repetiție cu o piesă interzisă de cenzura comunistă, Bătrânii din teatru să meargă în curte să facă pipi, Povestea unei trădări sau o scrisoare sustrasă, Alo, alo, Salvarea, deși toate se petrec pe scenă, cea cu miza realmente superioară e indiscutabil prima, piesă document centrată pe figura unuia dintre actorii celebrii ai teatrului românesc interbelic.(și pentru puțină vreme și postbelic) Mircea Șeptilici. Jeana Morărescu: Literatorul nr. 156-157, iunie-iulie 2012