Polybius (cca. 200 - 118 a. Chr.) a fost un om politic și istoric grec din orașul Megalopolis. A fost fiul lui Lycortas, un influent lider politic al polisului. În 170/169 a. Chr aflăm despre acesta că era comandantul cavaleriei Ligii Aheene (hipparh). După 168 a. Chr este luat prizonier la Roma intrând în familia influentului generalului roman Scipio Aemilianus, devenind prieteni. A participat la campaniile lui Scipio din Hispania cât și la distrugerea Cartaginei în 146 a. Chr. Tot în 146 a. Chr ajunge în Corintul distrus de romani și rămâne în Grecia. După această perioadă se cunosc mai puține lucruri despre acesta. Principala operă a lui Polibiu au fost Istoriile sale în care documenta istoria Imperiului Roman între 264 a. Chr și 146 a. Chr., de la izbucnirea primului război punic și până la distrugerea Cartaginei. Perioada care reprezintă interesul autorului a fost însă cea cuprinsă între 220 și 167 a. Chr., prezentând eforturile Romei în a învinge inamicul reprezentat de Imperiul Cartaginez și a deveni cea mai importantă putere din Mediterana. Polibiu considera că Roma era triumfătoare deoarece avea legi și instituții mult mai bine organizate care promovau idealul de a realiza lucruri mărețe, ideea de virtute, pietatea filială și teama de zei. Lucrarea sa era formată din 40 de cărți dintre care primele cinci s-au păstrat integral iar celelalte sunt fragmentare. Pentru redactarea istoriilor sale Polibiu a folosit surse mai timpurii dar și documente pe care le-a găsit în colecțiile familiei Scipio. De asemenea s-a folosit de istorisirile martorilor oculari. Polibiu a mai scris și ale lucrări dar care s-au pierdut. Lucrarea de față reprezintă prima traducere integrală a lucrării „Istorii„ a lui Polibiu. Traducerea de față a folosit textul grec al ediției Theodor Büttner-Wobst din 1882 - 1902 dar și alte ediții. Traducerea, notele și studiul introductiv au fost realizate de clasicistul Virgil C. Popescu. Lucrarea de față cuprinde doar textul tradus în limba română.