Căutare Avansată

Caută în Domenii

Căutare Detaliată

Comunitatea italiană din Bucureşti (1850-1918) (I)

  • Subiect: „Emigraţia italiană în întreaga lume a fost un fenomen, care, deşi a luat proporţii inegalabile după 1861, odată cu proclamarea Regatului Italian, s-a desfăşurat pe o perioadă mult mai generoasă, începută cu secole în urmă. Deşi mai subtile, direcţii ale emigraţiei italiene au vizat şi Europa de Est, inclusiv Principatele Române. Cea mai mare parte a acestei emigraţii italiene în spaţiul românesc, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în 1918, a reprezentat-o emigraţia temporară sau sezonieră. Termenul se referă, în general, la grupurile mai mici sau mai mari de muncitori, de diferite specializări, care părăseau Italia la începutul primăverii, în lunile martie-aprilie, şi reveneau fie la sfărşitul toamnei, în noiembrie, fie la începutul iernii, în decembrie. Există şi excepţii, când emigraţia temporară se întindea pe o perioadă mai lungă de timp, de câţiva ani, stipulată în contractul de muncă. În aceste condiţii, emigraţia sezonieră sau stagională s-a deosebit de cea temporară prin repetarea din timp în timp, în vreme ce emigraţia temporară, deşi întinsă pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de vreme, nu a presupus obligativitatea revenirii în România.”
  • Limba de redactare: română
  • Secţiunea: Studies of history
  • Vezi publicația: Revista arhivelor: RA
  • Editura: Arhivele Naţionale ale României
  • Loc publicare: Bucureşti
  • Anul publicaţiei: 2009
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: 75; nr. în TOM: 1; anul 2009
  • Paginaţia: 133-144
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  10 / 36   >  >|