Romanul a fost scris de Alecu Russo între 1839 și 1840 după o excursie pe care o face în Munții Ceahlăului. Prezintă o legendă cu substrat folcloric a unei forme de relief din județul Neamț, și anume Piatra Teiului, o stâncă „înaltă de 40 de picioare”. Numele său provine de la ”o muchie mai ieșită a stâncii (…) deasupra căreia se înalță creasta, puțintel încovoiată și încununată de o mladă plecată de tei”. Însă piatra mai are un nume, „pe care ciobanii nu-l rostesc decât în șoaptă și făcându-și cruce ca buni creștini”. Iar răspunsul vine cu o poveste îndepărtată. Legenda locală spune că „Piatra Dracului” ar fi rezultatul unui pariu pentru stăpânirea omenirii, dintre diavol și Dumnezeu. Pentru a câștiga pariul, dracul trebuia să fure o „stâncă sacră”, pe care să o ascundă, mai apoi, în adâncurile apelor. Astfel că, într-o noapte foarte ploioasă, încornoratul a mers pe masivul Ceahlău, de unde a desprins o stâncă. Nici nu apucase dracul să ia piatra în gheare și să apuce în direcția râului Bistrița, că din depărtări se auzea cântecul cocoșului. Simbol al luminii în tradiția populară, cocoșul anunța că începe o nouă zi. De asemenea, în tradiția populară, dracul are puteri numai pe timpul nopții, fapt prezent și în legenda culeasă de Russo, căci apariția zorilor alungă puterile nefârtatului, care scapă piatra pe platoul montan.