Percepuți de mulți ca un element alogen neavenit, aceștia au de dus o luptă ingrată și fără sens cu tendința de a fi considerați străini în propriile țări. Victime eterne ale stereotipiilor, romii prin elitele lor încearcă să scape din prizonieratul istoriei și al anistoriei, creând instituții, organizații și chiar sisteme paralele celor oficiale pentru a facilita și grăbi integrarea socială mult visată, nepunându-și deocamdată problema faptului că această integrare ar putea deveni o anticameră indispensabilă pe termen lung a asimilării prin absorbție de către majoritarii statelor în care trăiesc. Incertitudinile în cea ce privește făurirea unei armături teoretice promovării conceptului existenței unei culturi a romilor sau dimpotrivă al conceptului care susține ideea de culturi ale grupurilor de romi, pe termen lung periculoasă pentru forța comunitară și implicit pentru rezistența în fața asimilării, reprezintă una dintre marile probleme și provocări ale etniei, dilemă alimentată cei drept de apartenența volens-nolens la o anumită națiune, astfel că specificul etniilor majoritare cu care au coabitat și coabitează le-a amprentat indiscutabil specificul național, regional sau local. Depășirea acestor diferențe pare în prezent un hop imposibil de trecut. Particularizând, în România elitele culturale rome, care în fond reprezintă motorul propășiri etniei, lasă impresia că au depășit tentația seducției oferite de tendința de victimizare și de construire a unei istorii idilice și automat false, fază prin care au trecut de altfel și românii, noul val de intelectuali romi construind pe baze moderne obiectivele multilaterale ale minorități.