Lucrarea lui Ștefan Meteș, Viața bisericească a românilor din Țara Oltului, Sibiu, 1930, este o amplă monografie istorică dedicată evoluției vieții religioase din vechiul district al Făgărașului, construită pe documente, conscripții, urbarii și mărturii culese de autor de-a lungul anilor. Meteș explică în prefață că a adunat numeroase informații despre satele românești din Transilvania, dar publică aici doar partea bisericească, întrucât nu a găsit un editor dispus să tipărească întreaga serie de studii. Cercetarea urmărește evoluția instituțiilor și comunităților ortodoxe „din cele mai vechi timpuri până pe la 1850”, perioadă în care informația devine mai abundentă. Prin caracterul ei sintetic și documentar, lucrarea se constituie într-o monografie istorică de referință pentru studiul identității românești din această regiune.
Structura volumului este amplă și bine organizată. Introducerea, întinsă pe peste treizeci de pagini, tratează situația juridică și economică a românilor din Țara Oltului, persecuțiile exercitate de sași în secolele XVI–XVIII, evoluția vieții bisericești până în 1650, întemeierea școlii româno-calvine din Făgăraș în 1657, activitatea episcopilor româno-calvini, rezistența comunităților la Unirea cu Roma, sprijinul domnilor munteni, abuzurile episcopilor uniți și reacțiile ortodocșilor. Sunt analizate scaunele protopopești, obligațiile preoților, donațiile testamentare, școlile și zugravii din zonă. Partea centrală a cărții (pp. 33–128) cuprinde note istorice pentru 63 de sate, ordonate alfabetic, fiecare sat fiind prezentat prin istoria bisericii, preoții cunoscuți, conflictele confesionale, tradițiile locale și documentele păstrate. Lucrarea se încheie cu o anexă statistică privind situația materială a preoților din 34 de sate între 1726 și 1789.
Importanța volumului este considerabilă pentru istoriografia bisericească și pentru cercetarea locală, deoarece oferă o imagine detaliată asupra unei regiuni românești caracterizate de continuitate etnică și rezistență confesională. Meteș surprinde dinamica unei comunități care, deși supusă presiunilor politice și religioase, își păstrează structurile tradiționale și memoria istorică. Prin rigoarea documentară și prin recuperarea informațiilor inedite, autorul pune la dispoziția cercetătorilor un instrument esențial pentru elaborarea monografiilor locale. Personalitatea lui Ștefan Meteș, director al Arhivelor Statului din Cluj și membru corespondent al Academiei Române, se reflectă în întreaga lucrare: un istoric al bisericii preocupat de exactitate, de valorificarea arhivelor și de restituirea trecutului românesc din Transilvania în formele sale autentice.
