Lucrarea lui Virgil Cioflec, Grigorescu: cu 131 de ilustrații, București, Cultura Națională, 1925, este o amplă monografie dedicată vieții și operei celui mai influent pictor român al secolului al XIX‑lea. Autorul urmărește să restituie figura artistului într‑o lumină critică, eliberată de mitizările epocii, pornind de la ideea că „fiecare epocă va avea un Grigorescu al ei și acelaș Grigorescu rând pe rând va fi un altul”. Cartea îmbină analiza istorică, contextualizarea artistică și interpretarea estetică, constituind o sinteză biografică și critică de mari dimensiuni, construită pe documente, mărturii și observații directe asupra operei.
Structura volumului urmărește cronologic formarea și evoluția pictorului, de la copilăria modestă și ucenicia în atelierele de zugravi de icoane, până la maturitatea artistică și consacrarea națională. Sunt descrise etapele formative — icoanele timpurii, lucrările de la Zamfira și Agapia, desprinderea de tradiția bizantină, plecarea la Paris și anii de la Barbizon — ilustrate prin fragmente precum: „Trecerea dela coloarea de apă la uleiu se făcuse mai de mult, paleta înlocuise oala cu vopsele”. Cea mai consistentă parte a lucrării este însă catalogul final, alcătuit din 131 de reproduceri ale operelor lui Grigorescu, fiecare însoțită de titlul lucrării și mențiunea colecției din care provine. Printre colecțiile indicate se regăsesc colecții publice și particulare importante ale epocii, precum Muzeul Național de Artă, colecția Kalinderu, colecția Anastase Simu, colecția I. Cantacuzino, colecția Vlahuță sau colecții particulare bucureștene și ieșene. Această secțiune funcționează ca un veritabil repertoriu vizual al creației, organizat riguros și menit să ofere o imagine completă asupra diversității temelor și tehnicilor pictorului.
Importanța lucrării este majoră atât pentru istoria artei românești, cât și pentru receptarea critică a lui Grigorescu. Cioflec oferă prima analiză coerentă, modernă, a evoluției stilistice a pictorului, demontând clișeele encomiastice și restituind complexitatea unui artist „care și‑a găsit inspirația în chiar ființa poporului nostru”. Monografia fixează reperele canonice ale operei grigoresciene, explică mecanismele formării sale europene și definește locul pictorului în cultura națională, subliniind că „personalitatea pictorului Grigorescu nu poate fi micșorată dintr’o zi pe alta”. Prin rigoare, amploare și acces la surse directe, volumul rămâne una dintre cele mai importante contribuții critice dedicate artistului.
