„Se abordează problematica mănăstirilor sârbești din Banat, cu intenția declarată a autorului de a completa golul existent în istoria acestor lăcașuri de cult în perioada 1850-1918, considerată a fi fost neglijată în scrierile istoriografice care au precedat-o. S-a apreciat că aceste instituții confesionale au jucat un rol important atât în viața ecleziastică, cât și în viața socială și culturală a credincioșilor, ele servind în decursul timpului nu numai ca loc de adunare la rugăciune, cât și ca adăpost al cărților și al școlii, dar și refugiu al săracilor sau bolnavilor. Autorul a realizat un excurs asupra istoricului acestor mănăstiri, fundamentat în principal pe informația documentară provenită din arhivele mănăstirești și eparhiale, ce dezvăluie date semnificative privitoare la organizarea acestor lăcașuri de cult, la activitatea lor economică, administrativă și educațională, la raporturile cu statul dar și cu alte mănăstiri, precum și aspecte ale vieții monahale. Au fost luate în discuție mănăstirile Bezdin, Sf. Gheorghe și Kikinda, aflate în acea perioadă sub jurisdicția Eparhiei Timișoara și mănăstirile Mesici, Voilovița, Zlatița, Baziaș și Cusici, situate în Eparhia Vârșețului.”