Încercările filosofice ale lui Liviu Cocei ne poartă dincolo de multe cărți fundamentale ale omenirii, nu de toate, dar ceea ce este mai important mi se pare că ne și întoarce la unele, repetiția putând fi și o cheie ironică, dar și una din mamele denaturate ale învățăturii... rostului filosofiei, o zeiță și ea, printre altele... Aforismul și fragmentul filosofic predomină în manuscris, dar există și un studiu mai amplu, intitulat „Ironism și victimizare. Eseu despre limitele culturale ale libertății de exprimare”, unde intriga este asigurată «de anumite dubii și experiențe personale, dar și de unele răspunsuri la întrebările de natură stoică – precum „există vreo diferență între a răni și a ofensa?” sau „când putem spune că durerea se distinge de suferință?” – analizate pe larg de consilierul filosofic Lou Marinoff în textul intitulat retoric „Jignirea înseamnă vătămare?”. În era corectitudinii politice, considerată de acesta un fel de maladie culturală, lumea tinde să se împartă în două categorii distincte: una nu suportă niciun fel de ofensă, iar cealaltă nu pare a avea vreo problemă în acest sens». A. G. SECARĂ Această carte se dorește a fi – dincolo de faptul că reprezintă rodul unor frământări iscate de anumite lecturi și întâmplări cotidiene – un exercițiu filosofic în sensul antic, similar celui practicat de Marcus Aurelius, de pildă, care își nota gândurile fără intenția de a le face cunoscute publicului. Pentru mine, în schimb, deși intenția publicării unui astfel de text rămâne secundară, exercițiul scrierii nu ar fi complet fără împărtășirea și confruntarea acestor panseuri cu experiența personală a celor dispuși să se apropie de ele. Cel puțin sub aspect formal, se va remarca influența moraliștilor francezi, dar mai ales amprenta scriiturii nietzscheene și cioraniene, care pendulează între aforism și eseu. Pe alocuri, tonul aproape didactic amintește de celebrul florilegiu al lui Baltasar Gracian, Oracolul. De aceea, fragmentele reunite în acest cadru nu reflectă o incapacitate de articulare a unui sistem de idei, ci dorința de a oferi un îndrumar pornind de la propriile căutări și dileme; per ansamblu, rândurile următoare pot fi considerate drept o dovadă de sinceritate a gândirii față de ea însăși. Liviu I. Cocei