„Lucrarea derulează o profundă analiză dedicată fenomenului social al nobilimii române din Banat în epoca medievală, fiind vorba aici de un excurs monografic asupra principalelor aspecte ale evoluției elitelor românești bănățene, încadrat în două secole de istorie, începând cu mijlocul secolului al XIV-lea și până în jurul anului 1552, perioadă definitorie pentru ascensiunea și afirmarea acestei mici feudalități române de origine cnezială. În planul dispunerii teritoriale, cercetarea a luat în calcul doar zona Banatului montan și piemontan, ținut care prin specificul său geografic, dar și prin poziția sa mărginașă, de graniță, a permis conservarea și perpetuarea acelor autonomii românești încadrate realităților statale ale regatului maghiar sub forma districtelor privilegiate, care au oferit cadrul necesar dezvoltării unei elite sociale românești. Pe lângă problemele legate de originea cnezială, de statutul social-juridic, de rolul militar ori de aspectele confesionale proprii acestui segment social, o bună parte a cercetării s-a axat pe studiul genealogic al principalelor familii nobile române bănățene (Bizerea de Caransebeș, Deș de Timișel, Gârliște de Rudăria, Fiat de Armeniș, Măcicaș de Tincova, Mâtnic de Ohaba-Mâtnic și Racoviță de Caransebeș), cu intenția de a se evidenția această categorie socială activă și tenace, care a reușit, uneori prin compromis, să acceadă în ierarhia oficială a regatului maghiar, păstrând în același timp multe din particularitățile obârșiei sale.”