Seria de față adună lucrări scrise de autori latini antici, lucrări traduse prin două metode. Este redat textul în latinește și traducere în limba franceză. Ediția de față este o traducere a lucrării istorice „Bellum Catilinae” a istoricului roman Gaius Sallustius Crispus. Lucrarea a fost scrisă în jurul anului 41 a. Chr și prezintă faptele petrecute în timpul conjurației lui Lucius Sergius Catilina, desfășurate în anul 63 a. Chr. Lovitura de stat încercată de Catilina urmărea îndepărtarea liderilor politici a Republicii romane, printre care și pe Cicero și preluarea puterii de către același Catilina. Lovitura de stat a fost dejucată de Cicero. Lucrarea lui Sallustius se împarte în 61 de capitole. În primele capitole acesta vorbește despre decăderea morală care a dus la criza Republicii romane. Faptele lui Catilina încep a fi prezentate abia în capitolul al 17-lea și până în capitolul al 22-lea. În capitolul al 25-lea este descrisă Sempronia, soția lui Brutus, prezentată de Salustius ca un participant activ la conjurație. În capitolele următoare urmează o descriere a pregătirilor concrete pentru răscoală, care este întreruptă în capitolele 36 până la 39 de o altă digresiune în care Sallustius compară patologia (decăderea) polisului grecesc cu prăbușirea republicii cauzată de corupția celor două grupări politice ale Romei, popularii și optimații. Capitolele 39 - 49 îi au în centru pe Allobroges, un trib celtic care se aliază cu Catilina. Capitolele 50 - 55 prezintă deliberările Senatului cu privire la modul cum trebuie pedepsiți trădătorii. Cezar, membru al popularilor pledează ca conspiratorii să fie pedepsiți cu confiscarea proprietăților, exilarea și întemnițarea trădătorilor în orașele provinciale din Italia în timp ce Cicero, optimat, militează pentru executarea trădătorilor, fără a fi judecați în prealabil, pedeapsă ce ar fi încălcat legea romană. În cele din urmă, este votată propunerea lui Cicero. Ultimele șașe capitole ale lucrării este prezentat conflictul militar, terminat cu bătălia de la Pistoria. În lucrarea sa Sallustius urmărește să curețe imaginea fostului său mentor Cezar și de aceea este tratată cu rezerve în ceea ce privește credibilitatea istorică. Folosește însă mai multe surse decât Cicero și poate fi considerat mult mai puțin subiectiv decât retorul roman, implicat direct în acțiune. Salustius (86 - 34 a.Chr.) a fost un istoric și om politic roman de rang ecvestru. A urmat un cursus honorum clasic pentru un tânăr politician roman fiind chestor din 55 și până în 54 a. Chr, apoi tribun al poporului și senator. A fost un susținător al lui Cezar, luptând de partea acestuia în războiul civil împortriva lui Pompei. După victoria lui Cezar devine guvernatorul provinciei Africa Nova. După retrarea din politică se dedică scrierii istoriei. Urmând tradițiile grecești, el a văzut istoria ca pe o operă de artă. Pentru el, prezentarea cronologică era lipsită de importanță. El a vrut să înregistreze evenimentele cât mai precis posibil pentru ca viitorii politicieni să poată învăța din ele. Ca și în cazul majorității istoricilor romani, concentrarea sa a fost pusă pe suspansul și compoziția artistică a lucrărilor. Modelul său a fost istoricul grec Tucidide, a cărui viziune pesimistă asupra omului a împărtășit-o. Principalele sale lucrări au fost: Istorii (istoria anilor 78-67 a. Chr., în cinci cărți, păstrată fragmentar), De bello Iugurthino (Despre războiul împotriva lui Iugurha) și De conjuratione Catillinae (Despre conspirația lui Catilina). Alte lucrări mai sunt Două scrisori către Cezar (datate în 50 și 46 a.Chr.) și Invectiva in Ciceronem (discursuri împotriva lui Cicero).