Theodor Capidan, Meglenoromânii, 3 vol., seria „Studii și Cercetări”, Academia Română, Editura Cultura Națională, București, 1925–1933. Cele trei volume ale lui Theodor Capidan reprezintă prima sinteză amplă, sistematică și științifică dedicată comunității meglenoromâne – una dintre cele mai puțin cunoscute ramuri ale românității sud-dunărene. Concepută inițial ca teză de habilitare (1921) și extinsă ulterior într-un proiect editorial major, lucrarea reunește cercetări lingvistice, istorice, etnografice și folclorice, bazate pe investigații directe în teren, pe documente și pe o analiză comparativă riguroasă. Cele trei volume – I. Istoria și graiul lor (1925), II. Literatura populară meglenoromână (1928) și III. Dicționarul meglenoromân (1933) – formează împreună cea mai completă monografie dedicată vreodată meglenoromânilor.
Primul volum are un caracter monografic și lingvistic, fiind structurat în două mari părți: o Introducere istoric-etnografică și un amplu studiu dialectologic. Capidan descrie geografia Meglenului, comunitățile românești din zonă, ocupațiile, portul, obiceiurile, structura socială și transformările religioase (inclusiv trecerea la islam a unor grupuri). Analizează apoi originea meglenoromânilor, discutând ipoteze privind legături cu pecenegii, cu vlahii lui Samuel sau cu alte populații sud-dunărene. Partea lingvistică examinează poziția dialectului meglenoromân în cadrul limbii române, elementele latine, influențele slave, grecești și turcești, precum și asemănările și diferențele față de aromână, dacoromână și istroromână. Volumul se bazează pe material cules direct în teren și reprezintă prima descriere științifică completă a dialectului.
Al doilea volum reunește material folcloric colectat de Capidan în toate satele meglenoromâne, oferind o imagine completă asupra diversității locale. Conținutul include 17 cântece, 94 basme, 100 ghicitori și aproximativ 1000 de proverbe și zicători, toate transcrise în graiul meglenit. Introducerea volumului prezintă contextul cercetării, primele impresii asupra dialectului, particularitățile locale și modul de culegere a materialului. Capidan compară corpusul său cu publicațiile anterioare (Weigand, Papahagi, Candrea), subliniind caracterul mult mai amplu și mai reprezentativ al propriului demers. Volumul devine astfel o arhivă culturală esențială, surprinzând imaginarul, mentalitățile, structurile narative și expresivitatea comunității meglenoromâne.
Al treilea volum este un dicționar etimologic și dialectal, construit pe baza textelor din volumul II, a comunicărilor orale culese între 1909–1919 la Salonic și în Meglen, a anchetei realizate în 1933 împreună cu Sever Pop pentru Atlasul Lingvistic al României, precum și a unei broșuri sericicole tipărite la Salonic în 1907. Dicționarul inventariază vocabularul meglenoromân, explică originea cuvintelor, indică formele fonetice și semantice, și oferă un instrument fundamental pentru studiul comparativ al dialectelor românești. Este prima și până astăzi cea mai completă lexicografie dedicată meglenoromânei.
Cele trei volume ale lui Capidan constituie piatra de temelie a studiilor meglenoromâne și una dintre cele mai importante contribuții la dialectologia românească. Ele documentează o comunitate aflată în declin demografic încă din perioada interbelică și salvează un patrimoniu lingvistic și cultural unic. Capidan – lingvist, etnograf și profesor – a fost unul dintre marii specialiști ai românității sud-dunărene, alături de Weigand și Papahagi. Rigoarea sa științifică, cercetarea directă în teren și perspectiva comparativă au făcut din Meglenoromânii o lucrare de referință, indispensabilă pentru istorici, lingviști, antropologi și pentru toți cei interesați de diversitatea românității balcanice.
