Lucrarea Oanei Iucu, „Învățământul juridic din România: abordare istorică și metodică” (Editura Universității din București, 2005) analizează evoluția formării juridice în spațiul românesc, îmbinând perspectiva istorică cu cea pedagogică. Autoarea pornește de la constatarea lipsei unor studii unitare și riguroase asupra dezvoltării învățământului juridic și își propune să clarifice momentele esențiale ale acestui parcurs, precum și să evidențieze necesitatea unei metodici adaptate domeniului juridic. Structura lucrării este amplă și bine articulată. Prima secțiune urmărește evoluția învățământului juridic din secolele XI–XIX, de la forme incipiente până la instituționalizarea completă, incluzând analiza conținuturilor, a instituțiilor formative și a personalităților marcante. A doua secțiune este dedicată perioadei interbelice, prezentând organizarea facultăților de drept, orientările curriculare, planurile de învățământ și tendințele de inovare. A treia secțiune abordează dimensiunea metodologică a predării științelor juridice, discutând principii pedagogice, modele de învățare centrate pe student și standarde ale predării performante. Întregul demers combină analiza documentară cu interpretarea pedagogică, oferind o imagine coerentă asupra evoluției și specificului formării juridice. Importanța lucrării rezidă în caracterul său de pionierat în istoriografia educațional-juridică românească. Autoarea reușește să pună în dialog două domenii adesea tratate separat – științele educației și științele juridice – și să argumenteze necesitatea profesionalizării pedagogice a profesorului de drept. Prin clarificările istorice, inventarierea instituțiilor și analiza curriculară, volumul devine un reper pentru cercetători, cadre didactice și pentru oricine este interesat de evoluția și modernizarea învățământului juridic din România.