Volumul Din istoria limbei române de Bogdan Petriceicu Hașdeu (Tipografia Academiei Române, București, 1883) este o amplă culegere de studii filologice, etimologice și istorico lingvistice, reunite într o formă eseistică, polemică și erudită, caracteristică autorului. Lucrarea, alcătuită din zece capitole autonome, tratează teme fundamentale privind formarea limbii române, raporturile ei cu latina, greaca, slavona și dialectele romanice sud dunărene, precum și originea unor termeni, structuri și fenomene culturale. În ansamblu, volumul reprezintă o sinteză de cercetare lingvistică și istorică, dar și un manifest intelectual împotriva teoriilor anti românești ale epocii, în special cele ale lui Rösler și Cihac, pe care Hașdeu le combate cu rigoare și ironie.
Structura cărții este una tematică, fiecare capitol funcționând ca un studiu de sine stătător. Hașdeu analizează dublete greco latine (Ghiocei și sglăvoci), originea poeziei populare (Doina), polemizează cu teoriile imigraționiste (Doina răspunde lui Roesler), discută influențele slave (Zglobii), urmărește istoria unor sufixe românești (Voinicime și cuțitărime, Domnime și turcime), explică etimologii populare (Creștet și urdică), examinează termeni juridici (Jugulăție și sugubină), reconstituie elemente de cultură materială (Ghiogriță – armamentul românesc) și încheie cu un studiu despre originile creștinismului la români (Nu e în toate zilele Paștile). Fiecare capitol combină analiza lingvistică cu argumente istorice, etnografice și culturale, iar demonstrațiile sunt susținute prin citate din documente, texte vechi și comparații romanice, slave sau orientale, după metoda filologiei comparate.
Importanța volumului este majoră atât pentru istoria lingvisticii românești, cât și pentru cultura română în ansamblu. Hașdeu oferă primele demonstrații sistematice privind continuitatea românilor, vechimea fondului lexical autohton, caracterul romanic al limbii și complexitatea influențelor care au modelat-o. Studiile sale au deschis direcții de cercetare durabile, au corectat erori ale filologilor străini și au consolidat argumentele științifice împotriva teoriilor denigratoare ale epocii. Volumul rămâne un reper al filologiei române, o lucrare fondatoare care a influențat generații de lingviști și istorici, și un exemplu de erudiție pasionată, în care cercetarea științifică se împletește cu apărarea identității culturale.
