În această carte, editată Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, ne este definit pe larg conceptul de „ex libris”, care reprezintă la bază un însemn de proprietate al cărții, în manuscris fiind notat în diferite locuri în interiorul ei. Ex-librisul are o istorie al cărei început îl bănuim doar; în forma sa manuscrisă a fost aplicat primelor cărți manuscrise realizate în scriptoriile medievale, înainte de apariția tiparului și după aceea. Volumul ne prezintă faptul că în codexurile medievale au început să apară etichete de hârtie tipărită cu numele proprietarului cărții sau chiar o banală ștampilă folosită drept însemn de proprietate al unei instituții sau persoane. Ex-librisul avea și mai are și astăzi menirea de a demonstra un drept asupra exemplarului sau o legătură afectivă a posesorului față de carte.