Volumul Aromânii. Dialectul aromân: studiu lingvistic de Theodor Capidan, publicat în 1932 în Colecția Studii și Cercetări a Academiei Române (Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului – Imprimeria Națională, București), reprezintă una dintre cele mai importante contribuții românești la cercetarea dialectologiei sud-dunărene. Lucrarea, distinsă cu Premiul Statului „Eliade Rădulescu”, propune o analiză amplă, istorică și comparativă a dialectului aromân, fundamentată pe texte vechi, literatură populară și observații directe culese de autor în Peninsula Balcanică.
Cartea este organizată în trei mari părți, precedate de o introducere dedicată istoriei, răspândirii și identității aromânilor. Prima parte urmărește evoluția scrierilor aromânești, de la primele texte din secolul al XVIII‑lea până la literatura dialectală cultă și la primele încercări științifice de descriere a dialectului. Capidan analizează critic contribuțiile autorilor aromâni și ale cercetătorilor europeni, conturând un tablou istoric al interesului pentru acest idiom. Partea a doua discută locul dialectului aromân în ansamblul limbii române, prin examinarea particularităților fonologice, morfologice și sintactice, precum și prin inventarierea influențelor latine, grecești, albaneze, slave, turcești și italiene. Partea a treia, cea mai amplă, constituie o veritabilă gramatică istorică a dialectului, tratând sistematic fonologia, morfologia, derivarea și sintaxa, cu numeroase exemple și comparații între diferitele graiuri aromânești.
Lucrarea lui Theodor Capidan rămâne fundamentală pentru studiile romanistice și balcanistice, fiind una dintre primele sinteze riguroase dedicate dialectului aromân și comunităților care îl vorbesc. Prin metoda sa comparativ-istorică, prin utilizarea materialelor autentice și prin observațiile directe din teren, Capidan stabilește un cadru științific solid pentru cercetările ulterioare. Cartea contribuie decisiv la înțelegerea poziției aromânei în cadrul limbii române, la clarificarea relațiilor dintre dialectele sud-dunărene și la documentarea patrimoniului cultural al aromânilor, devenind o referință indispensabilă pentru lingviști, istorici și specialiști în identități balcanice.
