Cartea analizează relația complexă dintre filosofie și istoria ei, subliniind că această legătură depășește simpla delimitare tematică și implică o reflecție asupra modului în care înțelegem atât filosofia, cât și istoria. Autorul arată că istoria filosofiei poate primi interpretări diferite, în funcție de concepția despre actul filosofării și despre raportul dintre gândire și devenirea sa în timp. Sunt discutate multiple perspective metodologice și întrebări fundamentale precum diferența dintre istorie culturală și istorie filosofică, dintre fapt istoric și argument sau dintre filosofie națională și universală, pentru a evidenția complexitatea domeniului. Pornind și de la modelul hegelian, autorul sugerează că istoria filosofiei nu este doar o succesiune de doctrine, ci un proces de autocunoaștere a gândirii, în care trecutul și prezentul se află într-un dialog permanent.