Însemnări despre metafora homerică

  • Subiect: În urma analizei, se afirmă că, în Homer, pe lângă metaforele în sens larg cercetate de diverşi învăţaţi, există metafore şi în sens restrâns. Se percep însă numai distingându-le de mit. Desprinderea gîndirii umane de animism a făcut posibilă apariţia tropilor autentici. De la transferul mitic, confuz, s-a trecut la transferul metaforic, lucid. Mitul nu e metaforă, ci precede, ca structură, metafora. Epitetul şi comparaţia, desprinse de prototipurile lor inconştiente din faza mitică sunt, între mit şi metaforă, trepte artistice intermediare. Metaforele homerice au puternice rădăcini folclorice. Provin, aproape pretutindeni, din limba vorbită şi din tradiţia rapsodică. Se întrevăd însă şi creaţii personale. Treptele vechimii lor se reflectă în structura acestora. Toate au rol plasticizant. Selectarea metaforei din cosmosul extrauman atestă începuturile detaşării omului de animism, iar preponderenţa transferului verbal, faţă de cel nominal, conferă dinamică stilistică epopeii. Frecvenţa ridicată a metaforei cu aceeaşi structură şi funcţie contribuie, prin fixarea sensurilor nestatornice şi, implicit, prin diferenţieri contextuale, la progresul limbii artistice elene. Primitivitatea gîndirii homerice, legată de lipsa metaforei în sens restrâns, precum şi negarea tendinţelor sinestezice, nu sunt întemeiate. Limba homerică reflectă, pe plan literar, o fază avansată a limbii artistice elene, care stă la baza limbilor literare moderne şi, pe plan filozofic, o treaptă însemnată a trecerii de la reprezentare la concept.
  • Limba de redactare: română
  • Secţiunea: Comunicări şi studii
  • Vezi publicația: Studii Clasice: StCl
  • Editura: Editura Academiei Republicii Socialiste România
  • Loc publicare: Bucureşti
  • Anul publicaţiei: 1967
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: anul 1967
  • Paginaţia: 27-40
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  4 / 75   >  >|