Ideea centrală a cărții este că subordonarea politică a Țării Românești față de Imperiul Otoman a contribuit într-o o manieră decisivă la separarea funcției publice de ansamblul societății și la construirea unui corp de funcționari cu un grad mai mare de profesionalizare și competență. Generată în mare parte de dominația otomană, această dinamică a schimbării cu tendințe modernizatoare a fost însă și inhibată de efectele aceleiași condiții a subordonării și exploatării. Emancipându-se parțial din rețeaua relațiilor sociale tradiționale, cu scopul de a funcționa mai eficient astfel încât să asigure plata regulată a tributului, statul valah nu a putut să-și continue dezvoltarea dincolo de rolul de intermediar care îi fusese atribuit de către Poartă.